Marți, 30 noiembrie 2010 la ora 00:00
Fiica Mea iubită, concentrează-te și ascultă ceea ce vreau să-ți spun. Tu acum trăiești perioada dureroasă a tranziției, începând cu timpul în care ai primit primul Mesaj și până la cele de acum. Te rog, înțelege că aceste mesaje sunt de la Mine și lasă la o parte îndoielile, acum. Așa vei putea mai bine să te concentrezi la această lucrare la care ești chemată.
Referitor la ceea ce se întâmplă în lume, acum devine pe zi ce trece mai clar ceea ce diabolica Ordine mondială încearcă să producă în lume. Națiunile Unite, una dintre multele fațade ale Noii Ordini Mondiale, încearcă să distrugă toate Învățăturile Mele și va folosi toate armele letale care îi stau la dispoziție pentru a face asta.
Nu vă temeți, deoarece credincioșii Mei vor lupta cu putere și nu Mă vor renega, mai ales în acele țări care îmi sunt consacrate și care au o credință devotată și de nezdruncinat. Ei nu se vor da înapoi și nu vor permite să se întâmple acest lucru. Dar mulți, din cauza prețului mare ce trebuie plătit pentru a-i îndruma pe copiilor lor spre Lumină, vor fi neputincioși.
Așa cum ți-am mai explicat înainte, mânia Tatălui Meu Veșnic se va manifesta pe Pământ pe măsură ce oamenii vor depune eforturi din ce în ce mai mari ca să Mă renege.
Lumea arată la fel ca și până acum. Oamenii par la fel ca și până acum. Televiziunea, cu farmecul său vopsit în roz, e tot așa. Oamenii își îngroapă capul în nisip. Ei gândesc că lumea va continua tot așa cum este acum. Din păcate, se înșală.
Datoria Mea, copiii Mei, este să vă salvez. Nu să vă permit să continuați să fiți absorbiți în vidul promisiunilor false, al viselor goale, al ambițiilor deșarte. Acestea sunt plăcerile cărora v-ați supus de bunăvoie foarte mulți ani. Acestea sunt promisiunile prin care unii dintre voi, fără vina lor, au fost convinși că erau calea de urmat pentru autoapreciere. Câștigul propriu. Autorecompensa. Vi s-a spus să urmăriți doar numărul unu, cu orice preț – numărul unu fiind voi. Voi, cu ambițiile voastre, cu pofta voastră de bogăție pentru voi și copiii voștri, cu dorința de a deveni mai tari decât frații și surorile voastre și cu o dorință permanentă și neobosită de autoapreciere, ați fost păcăliți.
Aceste ambiții au fost alimentate în copiii Mei prin strălucirea și atracția acestor ambiții, de către înșelător. Mulți dintre copiii Mei vor râde de acest Mesaj și vor spune că aceste lucruri nu sunt adevărate. Din păcate înșelătorul există, dar cei mai mulți dintre copiii Mei nu acceptă existența lui.
El este viclean și se ascunde în spatele lucrurilor, oamenilor, al actelor și stimulentelor ademenitoare. Aspectul său atrăgător înseamnă că în ziua de azi, dacă întrebi o persoană ce ar prefera – banii sau șansa de a se reuni cu familia pierdută – ea va opta pentru bani. Întreabă pe altul dacă i-ar trăda pe frații și surorile lui pentru un câștig material și răspunsul ar fi – da. Întreabă pe un copil mic dacă ar da viața lui simplă pentru o viață plină de minuni și încântare și răspunsul ar fi – da.
De ce este atât de greu să înțeleagă copiii Mei că ei vor mai mult și mai mult chiar și atunci când li s-a dat marele premiu? Un om bogat care a câștigat o dată vrea în mod constant să obțină mai mult. Motivul este că darurile satanei lasă în voi un simțământ gol și rece, pe care voi nu îl înțelegeți. De aceea continuați în strădania de a căuta mai mult și asta de obicei este în dauna aproapelui vostru. Niciun om nu poate acumula o avere uriașă fără ca oamenii pe care îi întâlnește pe drum să nu sufere într-o anumită măsură. Nicio persoană care câștigă faimă nu ajunge acolo fără ca să fi făcut ceva în detrimentul altuia. Un om care nu împarte cu altul averea sa este osândit. O persoană care nu are nimic este mai degrabă dispusă să împartă, decât acela care este binecuvântat cu confort material.
Învățăturile Mele nu pot fi diluate
De ce copiii Mei ignoră aceste învățături date de apostolii Mei încă de când au fost produse noile Scripturi? De ce nu urmează ei doctrinele pe care ele le conțin? Cred ei că acestea au fost scrise de către discipolii Mei, pentru ca oamenii să nu le asculte? Aceste învățături nu s-au schimbat de când Eu am părăsit acest pământ.
Ele sunt acolo cu un motiv. Puteți schimba interpretarea lor, le puteți dilua, puteți adăuga alt înțeles, puteți șterge unele părți, dar un lucru va rămâne. Acest lucru este Adevărul. Adevărul va rămâne mereu același. El nu poate și nici nu se va schimba pentru a fi plăcut omenirii. Fiți atenți acum. Stați jos și ascultați. Nu vă puteți aștepta să urmați această cale și să intrați în Împărăția Tatălui Meu. Mulți dintre voi justifică bogăția și gloria pe care le-au câștigat și le atribuie norocului. Ceea ce voi poate nu realizați este ca mulți dintre voi și-au vândut sufletul celui rău, în acest parcurs.
Unii dintre copiii Mei știu clar că au făcut acest păcat grav, dar nu le pasă. Alții pur și simplu sunt convinși că fac lucrul cel mai bun pentru ei și familia lor, dar ei trebuie să înțeleagă că poate fi de acceptat siguranța materială, dar goana după lux și bogăție, nu.
Realitatea este că averi foarte mari se pot acumula doar prin păcat. Averea care poate a fost obținută fără păcat va duce la păcat.
În pofida învățăturilor Bisericii Tatălui Meu din toată lumea, oamenii nici acum nu acceptă Învățătura Mea. Oamenii bogați, care caută câștigul material, au un Dumnezeu. Oamenii săraci, care caută să se îmbogățească, au un Dumnezeu. Dumnezeul lor este același: Banii. Banii sunt fără valoare dacă au fost obținuți în mod necinstit sau dacă aceia mai puțin norocoși nu beneficiază și ei.
Banii, bogățiile materiale și toate lucrurile bune, câștigate de cei care se considera norocoși, trebuie împărțite cu cei care au nevoie de ele. Banii dăruiți în scop caritabil nu au niciun rost dacă ei sunt dați pentru a căuta glorie sau atenție.
Puteți fi siguri că doar când vor deveni realitate planurile diabolice care sunt orchestrate acum în lume pentru a vă lăsa cu buzunarele goale, atunci veți realiza ce valoare mică are banul. Atunci când ei, entitatea cea rea, vor prelua puterea asupra banilor voștri și vă veți putea atinge de ei doar îndeplinind condițiile lor, atunci în sfârșit veți înțelege că pentru fericire trebuie să alegeți o cale alternativă.
Banii voștri vor fi fără valoare. Pentru supraviețuire veți avea nevoie de legile junglei. Toți cei care au instinct de supraviețuire vor suporta mai ușor decât aceia care nu au muncit niciodată cu genunchii plecați. Semințele pentru a vă crește propriile voastre recolte vor însemna pentru voi mai mult decât un milion de dolari. Un simplu fruct va valora mai mult pentru voi decât o mașină strălucitoare. Și asta, pentru că atunci când vă vor lua totul, Îl veți chema în ajutor pe Creatorul vostru. Atunci și numai atunci veți realiza că tot ce contează este iubirea din inimă. Pentru că fără iubire nu puteți crește, și nici nu puteți ajunge în Împărăția Tatălui Meu.
Chibzuiți bine. Fiți cu atenție în goana voastră după bogăție. Opriți-vă acum înainte de a fi prea târziu. Împărțiți și dați, și urmați calea Mea. Aceasta este o lecție dură pentru copiii Mei din cauza sentimentului de nesiguranță.
Mântuitorul vostru iubit, Isus Cristos