Vremea va începe să arate semne neobișnuite

miercuri, 2 noiembrie 2011 la 19:40

Miercuri, 02 noiembrie 2011 la ora 19:40

Preaiubita Mea fiică, vremea va începe să arate semne neobișnuite iar Pământul va trece într-o nouă stare, pregătindu-se pentru Actul Meu de Milostivire Divină, prin care voi veni să salvez lumea încă o dată.

Ura se întețește în fiecare națiune. Nemulțumirea se simte peste tot. Dragostea față de aproapele este redusă în timp ce dragostea de sine devine nu numai tolerată, dar este considerată esențială, pentru a fi acceptat în ziua de azi, în lume.

Eu voi șterge ura de pe fața Pământului. Voi anihila planul omului de a-i teroriza pe frații săi. Voi șterge aroganța din sufletele voastre. Toate păcatele vă vor fi scoase la vedere, așa cum apar ele în Ochii Mei, în toată sluțenia lor.

De ce trebuie ca atâtea suflete bune să întoarcă azi spatele Învățăturilor Mele din vechime? De ce acum? De ce a devenit rușinoasă dragostea lui Dumnezeu Tatăl în ochii lor? Vă spun Eu de ce. Pentru că mulți dintre copiii Mei au pornit pe calea greșită a plăcerilor lumești. Chiar dacă multe dintre bunurile materiale după care tânjesc le sunt acum accesibile, ei tot Mă resping. Sufletele oamenilor au fost învelite într-un nor întunecat, atât de gros, încât va dura mult timp până când lumina Mea să strălucească și să pătrundă în sufletele lor.

Cu ce lacrimi amare de tristețe plâng pentru aceste suflete pierdute, care sunt disperate după pacea mântuirii pe care o caută. Pur și simplu nu-și dau seama că numai Eu pot aduce această pace în inimile lor obosite.

Oh, dragostea Mea a fost de mult uitată. Eu sunt doar o frântură în mințile lor, fără vreo importanță. Ei își doresc pace în mintea și inima lor, dar nu le cer de la Mine. Eu le pot răspunde doar când Mi-o cer. Ei nu știu asta?

Aceia dintre voi care Mă iubiți dar îl urâți sau nu îl suferiți pe aproapele vostru – și voi aveți nevoie de ajutorul Meu. Nu doresc loialitatea voastră dacă nu-i tratați pe alții cu bunătate. Când ați făcut rău fraților sau surorilor voastre, indiferent de motiv, pe Mine Mă răniți. Oricât vi se par de justificate acțiunile voastre, trebuie să știți următoarele. Eu simt durerea celor pe care îi abuzați. Când Mă răniți astfel, nu-Mi puteți arăta o dragoste adevărată, din inimă.

Învățați din asta. Căutați smerenia în toate lucrurile, înainte de a veni la Mine să jurați credință voinței Mele Sfinte. În acest fel veți fi curați în suflet și vrednici să intrați în Împărăția Mea.

Voi, copiii Mei, sunteți foarte norocoși pentru că milioane dintre voi vor deveni parte a Noului Meu Paradis. Asta, din cauza timpului în care trăiți. Copii, mulți dintre voi cei care trăiți în lumea de azi puteți fi salvați într-un mod de care generațiile anterioare nu au avut parte.

Primiți această veste și folosiți acest prilej ca să acceptați cu inima deschisă și frântă Milostivirea Mea, atâta timp cât mai puteți face aceasta.

Mântuitorul vostru, Isus Cristos