Dintre toate suferințele, cea mai grea este cea a pustiului spiritual, atunci când nici măcar o scânteie de iubire nu simțiți față de Mine, Isus al vostru

marți, 3 iulie 2012 la 20:00

Draga Mea fiică mult iubită, când îți trimit încercări, precum golul sufletesc, atunci trebuie să înveți să le recunoști așa cum sunt ele de fapt.

Când trebuie să suporți o asemenea secetă a sufletului, trebuie să accepți și că se întâmplă...
citește mai mult

Cuvântul Meu e cu adevărat Cuvântul Meu. Nimeni nu poate să-Mi apere Cuvântul fiindcă el e sculptat în piatră

luni, 2 iulie 2012 la 18:00

Draga Mea fiică mult iubită, este important ca cei ce mă urmează să fie răbdători.

Viitorul nu trebuie grăbit niciodată.

Planurile stabilite de Tatăl Meu Veșnic se vor desfășura în mod firesc, cu ajutorul Providenței Divine.

Timpul acordat vouă ca s...
citește mai mult

Taina Sfintei Spovedanii, Botezul, Căsătoria și Sfânta Euharistie trebuie să fie păstrate

duminică, 1 iulie 2012 la 15:45

Fiica Mea mult iubită, cât de tare Mă zdrobește păcatul în acest moment și cum sufăr Eu chinul respingerii.

Capul Meu este strivit ca spinii Coroanei Mele, acum când Capul Bisericii Mele, Vicarul Meu Sfânt de pe pământ suferă durerea persecuție...
citește mai mult

Fecioara Maria: Atâtea religii și doctrine false, născocite de imaginația omenirii, infestează acum pământul

vineri, 29 iunie 2012 la 09:20

Copila Mea, un întuneric teribil se coboară asupra lumii pe măsură ce apostazia ce a pus stăpânire pe lume se adâncește.

Iubirea pentru Dumnezeu a fost aruncată deoparte.

Iubirea pentru Fiul Meu și-a pierdut urma și locul ei a fost luat de iubirea...
citește mai mult

Biserica Mea trebuie sa aibă încredere în Mine. Ei trebuie să-și rupă lanțurile fricii și îndoielii și să-Mi permită să Mă fac cunoscut lor

joi, 28 iunie 2012 la 15:00

Prea iubita Mea fiică, trebuie știut că aceia care pretind că vin în Numele Meu, ca profeți, dar care nu vorbesc cu limbă din Cer, sunt din ce în ce mai mulți.

Foarte multe dintre aceste suflete sunt infestate de către îngerii căzuți și vorbesc...
citește mai mult